Andy | Date: Miercuri, 30 Noi 2011, 4:31 PM | Message # 1 |
Generalissimo
Grup: Administrator
Mesaje: 29
Premii: 0
Reputatie: 1
Status: Offline
| A fost cândva un staul... Nu cel din Betleem. O peşteră ciudată, o grotă de blestem.
Păstorul fără grijă plecase pe poteci... Dormeau pe sub păienjeni ciorchini de lilieci.
O rază de lumină nu pătrundea din cer. De zgură era ziua şi nopţile, de fier.
Alunecau culbecii pe jilavii pereţi. În fânul ud şi putred se-nghesuiau bureţi.
Dar într-o noapte... îngeri cântară la zenit. Şi parcă, printre stele, o stea a răsărit...
Şi, nu ştiu cum, deodată veneau lumini de zori; iar fânul era proaspăt şi mirosea a flori.
Zburară liliecii şi beznele s-au dus! Iar eu cântam din fluier cu îngerii de sus...
Dar iată, într-o parte privirile mi-arunc şi văd sclipind o iesle şi-n ieslea mea... un Prunc...
Veniţi, veniţi, voi îngeri, păstori şi oameni buni! Veniţi, voi magi ai vremii, că-i vremea de minuni!
Şi-pentru-a câta oară? — slăviţi pe Dumnezeu! Căci Pruncul e acelaşi, iar staulul... sunt eu.
|
|
| |