O, Doamne mare, când privesc eu lumea,
Ce ai creat-o prin al Tau Cuvânt,
Fiintele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntretii cu bratul Tau cel sfânt:

R://: Atunci Îti cânt, Maret Stapânitor:
Ce mare esti, ce mare esti! ://

Privirea când mi-o-nalt si vad minunea:
Multimea astrelor ce-alerg pe cer,
Maretul soare, cât si blânda luna,
Plutind, ca mingi de aur, prin eter.

Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfânta
Si când zaresc multimea de-ndurari;
Pe-ai Sai alesi cum i-a iubit într-una
Si i-a condus prin binecuvântari.

Si-L vad pe Domnul pe pamântu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste si har.
Zaresc în duh amara-I suferinta
Si mântuirea ce mi-o da în dar.